**159 de ani de la nașterea Regelui Ferdinand I al României: Regele întemeietor al României Mari și „Cel Loial”**
Se împlinesc 159 de ani de la nașterea Regelui Ferdinand I al României (1865-1927), al doilea rege al României și figura marcantă din spatele întemeierii României Mari. Supranumit „Cel Loial”, Ferdinand s-a remarcat prin devotamentul său față de poporul român și prin deciziile curajoase care au conturat destinul național, chiar dacă provenea dintr-o familie germană și a fost crescut în inima Europei centrale.
În 1889, la vârsta de 24 de ani, Ferdinand a venit în România la chemarea unchiului său, Regele Carol I. Deși născut și educat în Germania, Ferdinand s-a pregătit temeinic pentru rolul său în România, învățând limba română și studiind în detaliu cultura și istoria poporului român. A urmat studii de economie și științe politice la universitățile din Leipzig și Tübingen, acumulând cunoștințele necesare pentru a deveni un lider capabil și informat. În același an, 1889, Ferdinand a fost numit oficial Principe Moștenitor al României, punând astfel bazele unei noi etape în istoria dinastiei române.
La sosirea sa în România, Ferdinand a fost implicat într-o idilă cu Elena Văcărescu, o poetă de origine nobilă. Această relație a stârnit controverse, deoarece codul regal impunea ca principele moștenitor să se căsătorească cu o prințesă dintr-o familie regală europeană pentru a consolida dinastia. Regele Carol I a intervenit, opunându-se categoric acestei legături. Astfel, în ianuarie 1893, Ferdinand s-a căsătorit la Sigmaringen cu Prințesa Maria de Edinburgh, o tânără de doar 18 ani, care avea să devină Regina Maria a României. Această uniune a fost una strategică, contribuind la întărirea legăturilor dintre România și alte case regale europene.
În septembrie 1914, Ferdinand a devenit Regele României, succedându-i lui Carol I. Domnia sa a început într-un moment de mari frământări pentru Europa, odată cu declanșarea Primului Război Mondial. Ferdinand a ales să mențină România neutră pentru primii doi ani de conflict, însă în 1916, după negocieri intense, a decis să alăture România Antantei, cu scopul de a împlini idealul național de unificare a tuturor teritoriilor locuite de români. Această decizie l-a pus în opoziție directă cu țara sa de origine, Germania, demonstrând loialitatea sa față de noua sa patrie, România.
Decizia de a intra în război de partea Antantei a avut consecințe dure pentru România. După ocuparea Bucureștiului de către Puterile Centrale, regele Ferdinand și familia sa au fost nevoiți să se refugieze la Iași, unde au continuat să conducă eforturile de război din exil. În această perioadă dificilă, au existat presiuni externe pentru înlocuirea sa cu un monarh german, însă Ferdinand a rămas ferm pe poziție, simbolizând speranța și rezistența națiunii române.
După încheierea războiului, în decembrie 1918, Regele Ferdinand s-a întors triumfal în București, iar în 1922, la Alba Iulia, el și Regina Maria au fost încoronați ca regi ai României Mari, marcând oficial recunoașterea internațională a unirii tuturor teritoriilor românești. Această încoronare a fost un moment de glorie națională, consolidând poziția României pe harta Europei și în istoria modernă.
Pe tot parcursul domniei sale, Ferdinand a fost cunoscut drept un suveran devotat și înțelept, care a pus binele țării mai presus de orice. A fost un rege care și-a câștigat respectul și afecțiunea poporului, nu doar prin deciziile politice, ci și prin prezența sa constantă alături de soldați pe front și prin angajamentul față de reconstrucția țării după război. Din acest motiv, a fost supranumit „Cel Loial”, un titlu care reflectă devotamentul său neclintit față de România și față de poporul său.
Din păcate, ultimii ani ai vieții sale au fost umbriti de dezamăgiri personale și de crize familiale. Ferdinand a suferit profund din cauza abdicării fiului său, Carol al II-lea, care a renunțat la tron, lăsând coroana în mâinile tânărului său nepot, Mihai, în vârstă de doar șase ani. Această decizie a creat o criză dinastică și a fost o mare lovitură pentru Ferdinand, care sperase că Carol al II-lea va continua să conducă România pe drumul stabilit de el. Tragedia personală a regelui, combinată cu presiunile politice ale vremii, l-au afectat profund.
Regele Ferdinand I a murit în 1927, fiind plâns de o națiune care îl recunoștea drept unul dintre arhitecții moderni ai statului român. Moartea sa a lăsat un gol imens în inimile românilor, care l-au respectat pentru dedicarea și sacrificiul său. Ferdinand a fost nu doar un rege, ci și un simbol al unității naționale și al loialității față de valorile fundamentale ale poporului român. România Mare, creată prin eforturile și viziunea sa, rămâne una dintre cele mai mari realizări ale istoriei românești, iar memoria Regelui Ferdinand I continuă să inspire respect și recunoștință în inimile tuturor românilor.
